Misterul mumiei sirenă, de 300 de ani, deslușit: ce au spus oamenii de știință
Cercetătorii din Japonia investighează originile unei „sirene” mumificate, cu o vechime de 300 de ani, care a fost venerată timp de secole întregi, datorită presupuselor sale proprietăți medicinale.
Rămășițele acesteia arată ca un amalgam înfiorător al trunchiului unei maimuțe, cusut pe coada unui pește, eventual împodobit cu păr și unghii umane.
Hiroshi Kinoshita, membru al consiliului de administrație al Societății de Folclor Okayama, este cel care descoperit mumia-sirenă, care are o lungime de aproximativ 30,5 centimetri, într-o cutie dintr-un templu situat în Okayama. Înainte s-o găsească, el văzuse deja o imagine a acestui specimen bizar, într-o enciclopedie a creaturilor mitice.
Se presupune că un pescar ar fi prins specimenul, cândva între 1736 și 1741, și, ulterior, l-ar fi vândut unei familii bogate, potrivit unui bilet lăsat în cutia mumiei. Cercetătorii încă nu știu exact cum a ajuns sirena în interiorul templului.
Takafumi Kato, un paleontolog la Universitatea de Știință și Arte din Kurashiki, împreună cu colegii săi, au început să cerceteze originile mumiei după ce Kinoshita i-a convins pe cei care păzesc templul să lase oamenii de știință să investigheze rămășițele neobișnuite.
Pe 2 februarie, oamenii de știință au scanat mumia. Tot ei au prelevat, de asemenea, mostre de ADN pentru a identifica speciile care au fost combinate pentru a face sirena. Echipa își va publica rezultatele cândva anul acesta.
Sirena-minciună, motiv de rugă și meditație
Mumia a fost expusă anterior într-o cutie de sticlă la templu, pentru ca vizitatorii să se roage, însă a petrecut ultimii 40 de ani într-un seif ignifug din templu, pentru a preveni deteriorarea acesteia.
Mumii de sirene, similare, au fost considerate ca fiind sfinte și în alte două temple din Japonia.
Aceste sirene false au fost, probabil, create de localnici pentru a le vinde turiștilor occidentali curioși.
O farsă similară, cunoscută sub numele de „Feejee Mermaid”, a fost vândută călătorilor olandezi în Japonia, în anul 1810, și mai târziu revândută negustorilor englezi, înainte de a fi expediată în SUA, unde a devenit parte din celebra colecție deținută de P.T. Barnum (inspirația din viața reală pentru filmul „The Greatest Showman”).